
Dincolo de cod: povestea taberelor Nerdvana 2.0 din 2026
august 3, 2026Nerdvana 2.0 Triangulum, echipa formată din Mara Neață, Iacob Nistor și Matei Olaru, a obținut locul I la categoria RoboMission Senior, în cadrul World Robot Olympiad Americas Open Championship 2026, desfășurat în Ontario, California. 🏆🤖🇷🇴
Este o reușită extraordinară pentru echipă, pentru Nerdvana 2.0 și pentru România. Într-o competiție internațională cu probe dificile, unde fiecare punct se câștigă prin precizie, strategie și stăpânirea emoțiilor, Triangulum a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Drumul spre medalie nu a fost deloc simplu. După primele zile de concurs, echipa se afla pe locul al doilea, la numai 10 puncte în urma liderului. Într-o probă care le-a pus la încercare tuturor concurenților atenția, viteza de reacție și capacitatea de a adapta robotul la fiecare situație, Mara, Iacob și Matei au reușit trei încercări de succes și au ocupat temporar primul loc după a doua rundă.
Clasamentul final avea să se decidă în cadrul Second Day Challenge, proba la prima vedere în care concurenții trebuie să analizeze rapid cerințele, să găsească soluții și să lucreze împreună sub presiune. A fost nevoie de multe ore de pregătire, testare, reglaje, analiză și reluare a unor detalii aparent mici, dar decisive într-o competiție RoboMission.
Rezultatul final confirmă pasiunea, seriozitatea și perseverența unei echipe care a muncit enorm pentru acest moment: locul I la RoboMission Senior.
Performanța Nerdvana 2.0 Triangulum face parte dintr-un rezultat românesc remarcabil la WRO Americas Open Championship 2026. În clasamentele RoboMission, două dintre cele nouă echipe clasate în TOP 3 au reprezentat România:
De asemenea, echipa Sensor ON, de la Inventika Place, a obținut locul V la categoria Future Innovators Senior.
Ne bucurăm că am putut reprezenta România alături de prietenii noștri de la Robot Academy și Inventika Place și le transmitem toate felicitările pentru rezultatele obținute.
O medalie internațională este văzută, firesc, prin emoția echipei de pe podium. Dar în spatele ei se află un efort mare, construit în timp, în laborator, la antrenamente, în simulări și în multe ore de lucru atent.
Pregătirea echipei Nerdvana 2.0 Triangulum a fost susținută de echipa de antrenori formată din: Mihai Tuțu, Sorin Teodorescu, Clara Chiriță, Andrei Ismana, Theodor Dobrin și Ioana Matei.
Fiecare dintre ei a contribuit la pregătirea tehnică, la simulările de concurs, la construcția și testarea soluțiilor, dar și la crearea acelui climat în care elevii pot să greșească, să corecteze, să încerce din nou și să capete încredere în propriile decizii.
O mențiune specială îi revine lui Justin Onișoru. Contribuția sa la punerea bazelor modului în care predăm și pregătim elevii pentru robotică a fost esențială și se vede astăzi în rezultatele obținute de generațiile noastre de elevi.
Mulțumim Fundației Frâncu pentru Educație și Progres pentru susținerea logistică oferită echipei.
Mulțumim și partenerilor care sunt alături de Nerdvana 2.0 în laboratoarele noastre de robotică, Globant și Marpet. Susținerea lor contribuie la crearea unui spațiu în care elevii pot învăța, construi, testa și visa la competiții internaționale.
Mulțumim WRO Romania, organizatorii naționali, pentru sprijinul oferit pe tot parcursul anului competițional și pentru faptul că au fost alături de echipele care au reprezentat România la această competiție internațională.
Pentru Mara, Iacob și Matei, această medalie este o recunoaștere pe deplin meritată. Pentru colegii lor mai mici, este dovada că performanța nu apare peste noapte: se construiește pas cu pas, prin curiozitate, disciplină, muncă în echipă și mentori care cred în potențialul elevilor lor.
Suntem extrem de mândri de voi! 💛💙❤️ Locul I pentru România. Locul I pentru Nerdvana 2.0. Hai, România! 🏆