Robotică Nerdvana 2.0
Testare lot robotică Nerdvana 2.0
pentru sezonul WRO 2027
Aceasta este prima testare pe care o susținem pentru a pregăti mai bine sezonul competițional World Robot Olympiad 2027. Scopul acesteia este să oferim șanse tuturor celor care doresc să facă parte din loturile de robotică Nerdvana 2.0. Vom selecta studenții care își doresc cu adevărat să performeze în cadrul unei competiții naționale și internaționale de robotică.
Căutăm tineri cu vârste între 10 și 19 ani (în anul de competiție 2027) care știu să programeze, au un nivel decent de algoritmică pentru robotică și au un caracter potrivit (serioși, competitivi, dornici să învețe, deschiși la nou și capabili să lucreze în echipe).
Categoriile de vârstă pentru sezonul competițional sunt următoarele:
- Elementary: copii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani.
- Junior High: copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.
- Senior High: copii cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani.
Dacă nu vă încadrați în nici o categorie dintre cele anterioare, nu sunteți eligibili pentru testare.
Oricine poate să se înscrie la această testare, atât studenții Nerdvana 2.0 de la robotică cât și cei care nu au parcurs cursurile noastre, dar care vor să își încerce șansa.
GRATIS
Termenul limită este 9 ianuarie 2027.
Puncte cheie
- se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 - 19 ani;
- testarea va avea loc în weekendul 16-17 ianuarie 2027;
- se lucrează în PyBricks. În cazul în care lucrați cu alt firmware, contactați-ne să încercăm să găsim o soluție.
Prima testarea va avea loc în weekendul 16-17 ianuarie 2027, în diverse intervale (le vom anunța mai aproape de testare în funcție de numărul de înscrieri) și este GRATUITĂ.
Testarea se va ține onsite (adică cu participare fizică), în cadrul sediului Nerdvana 2.0 (adresa exactă o regăsiți aici). Termenul limită pentru înscriere la testare este 9 ianuarie 2027.
În urma testării, cei calificați în loturi vor primi mai multe informații legate de ceea ce va urma în sezonul 2027. De asemenea, vor primi un angajament pe care vor trebui să îl semneze atât ei cât și părinții, astfel încât să ne aliniem cu toții la obiectivele stabilite de comun acord. Angajamentul poate fi citit aici.
Cerințe minime pentru testare
Pentru că fiecare student se află la un nivel diferit de pregătire, testarea va fi personalizată pentru fiecare în funcție de ceea ce completează în formularul de înscriere. Totuși, sunt niște condiții minime obligatorii pe care trebuie să le îndepliniți:
- trebuie să aveți cunoștințe de utilizare a kitului de robotică LEGO Robot Inventor sau LEGO Spike Prime.
- trebuie să știți să programați la un nivel minimal într-unul din limbajele de programare corespunzătoare kitului LEGO (aplicația PyBricks). Câteva cunoștințe minime necesare sunt:
- să poți adapta codul tău la robotul pe care îl vei primi în cadrul testării;
- să poți face robotul să se miște autonom, în baza unui traseu predeterminat;
- să poți scrie și/sau folosi un algoritm de line follower (urmărire de linie);
- să poți folosi senzori de culoare pentru a identifica culori de pe planșă sau ale obiectelor.
- trebuie să fii disciplinat și să te comporți fair-play pe toată durata testării.
În cazul în care nu îndepliniți aceste condiții, cel mai probabil aveți nevoie să parcurgeți cursurile noastre de inițiere în algoritmică pentru robotică.
Le găsiți pe toate aici, în magazinul nostru.
Modul de desfășurare al testării
Desfășurarea testării
Aflarea rezultatelor
Informații esențiale legate de această testare
Testarea va avea două probe: o probă teoretică și una practică.
- Proba teoretică eliminatorie (30 min): studentul trebuie să scrie de la zero unul dintre algoritmii de bază, studiați la cursurile noastre (line follower cu diferite condiții de oprire, citire culori folosind senzori de culoare, navigație mecanică / odometrică).
În cazul în care studentul nu reușește să implementeze acești algoritmi și să facă o demonstrație funcțională pe robot, acesta se oprește aici.
- Proba practică (90 min): fiecare student va avea propria sa misiune de rezolvat, misiune alcătuită în funcție de nivelul de cunoștințe pe care îl are.
Misiunea poate avea unul sau mai multe obiective. Unii studenți vor avea obiective contratimp (cei mai experimentați).
Toate informațiile legate de misiune le veți primi în ziua testării.
La această probă, studenții au voie să folosească orice fel de cod, realizat în prealabil.
În cazul în care vreți să folosiți altceva decât PyBricks, vă rugăm să ne anunțați.
Dacă aveți nevoie de un alt firmware pe brick / hub, vă rugăm să ne comunicați pentru a găsi soluții.
Întrucât noi lucrăm într-un ecosistem bine stabilit, nu garantăm nici o soluție la excepții.
Veți primi un robot gata construit, nu trebuie să îl construiți voi de la zero.
Aveți voie - este chiar indicat, să aduceți modificări constructive asupra roboților (să adăugați brațe, motoare, senzori, alte mecanisme), însă la finalul testării va trebui să îl aduceți la forma inițială.
Despre loturile de robotică Alpha și Nova Nerdvana 2.0
Începând cu sezonul 2027, Nerdvana 2.0 va avea două loturi de robotică: Alpha și Nova.
Cele două se vor forma în urma testărilor și vor funcționa diferit, ambele având scopul de încuraja participanții la lot să își depășească nivelul și să devină competitivi pentru etapele regionale, naționale și internaționale ale concursului World Robot Olympiad.
Nu ne mai dorim să renunțăm la aceia care au o zi proastă fix în ziua testării sau să nu știm cum să procedăm cu cei care se află la limita baremului de trecere. De aceea, cei care vor îndeplini baremul de testare vor ajunge automat în lotul Alpha, iar cei care NU vor îndeplini baremul, dar arată potențial de învățare și creștere, pot continua în lotul Nova.
Pe parcursul pregătirii vor fi checkpointuri, pe care le vom anunța în ianuarie 2027. În urma acestor checkpointuri, echipele pot promova în lotul Alpha sau pot retrograda în lotul Nova. Găsiți mai jos toate beneficiile și obligațiile celor două loturi.
Lotul Alpha
Beneficii:
- Vor putea cumpăra cursurile lotului de robotică Nerdvana 2.0
- Vor putea beneficia de mai mult timp de pregătire, având un statut aparte de funcționare. Mai multe detalii vor fi explicate în prima ședință tehnică.
- Accentul se pune pe strategia de rezolvare a misiunii, mai puțin de acumulare de materie. Noțiunile noi se dobândesc în cadrul atelierelor dedicate.
- Vor face parte din echipe cu tineri care au arătat un nivel ridicat de pregătire.
- Vor putea retrograda în lotul Nova, dacă dacă nu își îndeplinesc obligațiile la nivel de echipă.
- Vor primi echipamentul vestimentar de competiție Nerdvana 2.0. Acesta va fi folosit pentru reprezenta Nerdvana 2.0 în cadrul etapelor regionale, naționale și internaționale ale concurslui WRO.
- Vor beneficia de simulări de concurs pentru a putea performa la cel mai înalt nivel.
- Vor avea acces nelimitat la toate cursurile de performanță folosite de loturile de robotică Alpha anterioare.
- Vor lucra cu componente electronice sau electromecanice mai avansate. În anumite cazuri, vor avea teme de cercetare pentru a maximiza utilizarea acestora.
Obligații:
- Să studieze la nivel individual noțiunile indicate de către instructorii Nerdvana 2.0.
- Prezența obligatorie la nivel de echipă este de 30% la fiecare checkpoint.
- Îndeplinirea obiectivelor de performanță trasate de către instructori la fiecare checkpoint.
Lotul Nova
Beneficii:
- Vor putea cumpăra cursurile de robotică - inițiere în algoritmică.
- Vor putea beneficia de timp limitat de pregătire, dar în grupe mici ca până acum și cu instructor dedicat, cu scopul de învăța mai multe și a recupera lipsurile.
- Vor acumula materie în cadrul cursurilor folosind drept context, misiunea de competiției WRO 2027, adecvată vârstei. Pot exista ateliere dedicate punctuale.
- Vor face parte din echipe cu tineri care nu au îndeplinit baremul testării, dar au arătat un nivel bun de pregătire, cu potențial de creștere.
- Vor putea promova în lotul Alpha, dacă arată dedicație, nivel de muncă crescut, dorință de performanță.
- Chiar dacă nu promovează în lotul Alpha, echipa poate participa la competiția WRO 2027 din partea Nerdvana 2.0, însă fără având un obiectiv de performanță.
Obligații:
- Să studieze la nivel individual noțiunile indicate de către instructorii Nerdvana 2.0.
- Îndeplinirea obiectivelor de performanță trasate de către instructori la fiecare checkpoint.
Indiferent de lotul în care veți fi repartizați, toți aveți obligația să semnați șă să respectați angajamentul participantului la lotul de robotică Nerdvana 2.0.





